Gabrielle: un sezon de rătăciri

Iată un personaj care adoră să-şi dea cu stângul în dreptul.
A văzut că unii criminali merită executaţi. A ales să rămână lângă Xena, chiar şi aşa, pentru că o iubeşte. Şi-a dat viaţa pentru a o lua pe a lui Hope. Am crezut că a înţeles şi ea ceva din experienţele traumatizante prin care a trecut. Nu există un bine suprem, absolut în lume.
Dar nu, după revenirea din „A Family Affair”, Gabrielle caută un fel de cale spirituală şi Xena o însoţeşte pretutindeni. Întrebarea ei e câtă violenţă este permisă în numele binelui. Evident calea Xenei nu mai e şi calea ei. Ea e înfricoşată de partea întunecată a Xenei şi Xena nu mai e de ajuns. Deşi vede la un moment dat neajunsurile felului în care luptă ea, fără a ucide, tot nu înţelege.
Încrederea oarbă pe care a avut-o în discipolul lui Dahak ce se prefăcea emisar al binelui a declanşat un şir de evenimente îngrozitoare. A învăţat Gabrielle ceva din asta? Credeam că da. M-am înşelat.
Înţeleg că un naiv idealist nu devine peste noapte un realist practic. Dar măcar îşi temperează naivitatea printr-un minim de prudenţă. Nu e cazul cu Gabrielle.
Mai întâi o întâlneşte pe Najara, o războinică „a luminii” şi e atât de fascinată încât aproape uită de Xena. Mi s-a făcut rău când am văzut-o vrăjită de aparenţe, iarăşi. Tipa s-a dovedit obsedată de un fel de religie proprie.
Apoi întâlnesc un fel de guru sau yoghin care îşi crease „lumea perfectă”. Gabrielle îl ascultă şi îi urmează imediat sfaturile, în ciuda scepticismului Xenei. Până la urmă el se dovedeşte un impostor care se hrăneşte spiritual cu bunătatea victimelor sale. Partea întunecată a Xenei se arată a fi totuşi folositoare şi salvatoare.
Şi nu se opreşte totul aici. Urmează India. Gabrielle e fermecată de tot misticismul de acolo şi de magie. Victimă a unui spirit care îi dă puteri vindecătoare, ea nu ascultă sfatul Xenei de a fi prevăzătoare, ci crede că totul e roz, ea e o Devi şi poate face numai bine în lume.
N-am terminat încă! Gabrielle renunţă complet la lupte si se dedică „păcii şi iubirii”, influenţată de Eli, un predicator cam ameţit la început. Najara revine, chipurile schimbată în bine de acelaşi Eli si Gabrielle o crede din nou, aproape certându-se cu Xena din cauza asta.
Serios acum, de câte ori poţi să faci exact aceeaşi greşeală? Ar trebui să fie o limită.
Cum poate să nu-ţi fie Xena de ajuns când tu singură te-ai ţinut după ea, ştiindu-i reputaţia negativă? Cum să crezi că poţi călători cu o războinică şi să trăieşti încă pe un nor pufos de lumină?
Pe măsură ce serialul avansează, este tot mai puţin despre Xena şi tot mai mult despre căutările lui Gabrielle, întrebările, greşelile, devenirea ei. Xena e tot mai puţin eroina şi tot mai mult gardianul care o scoate pe blondă din prea multele belele în care se aruncă senină, cu capul înainte. Şi chiar aş fi vrut să-mi placă Gabrielle. Când cred că am reuşit, mai face o boacănă cât ea de mare şi strică tot.