Totul capătă un oarecare sens

Xena o apreciază pe Gabrielle tocmai pentru bunătate, puritate, capacitatea de a nu renunţa la principiile ei, de a crede în partea bună din fiecare om. Tocmai de aceea o înţelege şi o iartă când consecinţele idealismului ei aplicat în mod extrem o rănesc chiar pe ea. Doar atunci când victima a fost fiul Xenei şi suferinţa ei a atins culmea, iertarea nu a mai fost posibilă.
Gabrielle apreciază la Xena partea ei pozitivă, aceea care protejează oamenii. Ba chiar crede că ea este cea care a schimbat-o pe Xena în bine şi are menirea de a o ţine cu orice preţ pe acest drum. De aceea nu o lasă să omoare nici atunci când victima o merită din plin şi situaţia reală o cere. Gabrielle e speriată ca nu cumva Xena să redevină rea. De aceea nu-i iartă acţiunile care în ochii ei sunt prea brutale şi crude.
Impasul acesta se tot repetă. De cele mai multe ori Gabrielle este extrem de iritantă în idealismul ei, cerându-i Xenei imposibilul: să rezolve cele mai grele situaţii fără a ucide, chiar şi pe cei răi care merită. Linia de demarcaţie între crima scuzabilă şi cea de neiertat este însă foarte subţire. Mergând pe acest fir, Gabrielle pare o nerealistă care nu are ce căuta lângă Xena dacă se comportă aşa. Ea nu poate s-o omoare pe Callisto, deşi vrea, dar pe Xena o lasă s-o omoare, dacă e vorba de luptă. Cu alte cuvinte, dacă respectiva Callisto ar arunca sabia şi şi-ar încrucişa mâinile pe piept, Xena n-ar trebui s-o omoare. Dacă Xena l-ar înfrunta în luptă pe Cezar şi l-ar ucide, asta e. Dar să-l prindă intenţionat pentru a-l ucide, asta ar fi o crimă groaznică în ochii „eroinei” noastre blonde.
Naivitatea ei o bagă în belele şi Xena trebuie s-o scoată de fiecare dată fără a-i leza principiile morale imaculate. Iar Xena nu are voie să-şi repare greşelile din trecut sau să pună persoane din trecutul ei mai presus de idealismul lui Gabrielle.
Şi Xena acceptă toate astea pentru că iubeşte idealismul lui Gabrielle, deşi nu întotdeauna se poate alinia lui.
Nu mi se pare deloc o relaţie de egalitate, un parteneriat echitabil. Este o relaţie echilibrată numai pentru că Xena are un spirit de sacrificiu şi un simţ al loialităţii peste medie; iar faptul că a săvârşit fapte abominabile în trecut o apasă atât de greu încât îi admiră enorm pe cei care nu au căzut atât de jos, ci au rămas buni. În firea ei duală se luptă mereu setea de răzbunare şi impunere prin crimă cu dorinţa de a face bine, de a-i proteja pe cei slabi, de a răscumpăra trecutul. Şi are nevoie în preajma ei de o persoană care să-i arate binele, să o susţină spiritual.
Comportamentul lui Gabrielle în episoadele care au fost intitulate generic de fani „The Rift” m-a făcut să cred că e doar o nevoie imaginară a Xenei. Pentru că de prea multe ori Gabrielle, în loc să o ajute, i-a pus beţe în roate.
Gabrielle nu a fost reabilitată prin „manevra geloziei”, ci a început să-şi câştige iertarea atunci când a înţeles că nu poţi să crezi în toţi şi să-i salvezi pe toţi. Maturizarea lui Gabrielle a fost lentă şi dureroasă. Şi cred că a început să se vadă în 3.16 „When in Rome”. Xena a vrut să-l elibereze pe Vercinix, liderul galilor din mâinile lui Cezar, schimbându-l cu Crassus, unul dintre triumviri. Pentru că Cezar minte când se arată de acord cu schimbul de prizonieri, ea o pune pe Gabrielle să intre în închisoare cu Crassus (drogat) şi să-i schimbe. Cezar urma să-e execute în arenă pe Crassus în locul lui Vercinix pentru a nu da înapoi în faţa mulţimii şi a se recunoaşte păcălit. Gabrielle nu e de acord să-l ducă pe Crassus la moarte, deşi Xena îi spune că el crucificase un sat întreg, inclusiv femei şi copii. Gabrielle nu o crede pe Xena, ci pe Crassus, care se apără şi minte. Ea vrea să urmeze totuşi planul Xenei, dar să-i înapoieze lui Crassus inelul imperial care dovedea că e triumvir pentru ca el să se elibereze. Atunci când se face schimbul şi Vercinix îl acuză şi el pe Crassus de aceleaşi crime, Gabrielle decide să-l lase să moară. Nu-i dă inelul, ba chiar priveşte execuţia din tribune.
Finalul episodului confirmă ideile enunţate de mine la început. Gabrielle e tulburată de ceea ce făcuse, dar ştie că a procedat aşa cum trebuia. Xena vrea s-o protejeze şi moral şi îşi asumă singură toată vina, pentru că fusese planul ei. Regretă că o pune pe Gabrielle în astfel de situaţii. Gabrielle îşi mărturiseşte dorinţa de a fi lângă Xena chiar şi în momente în care principiile ei nu pot fi aplicate. Pentru că o iubeşte. Este un pas înainte important faţă de ce s-a întâmplat în „The Debt”.
Maturizarea şi reabilitarea lui Gabrielle sunt mult mai evidente în finalul sezonului 3, în cele două episoade „Sacrifice”. Ea are încredere în Xena mai mult decât în prefăcătoria fiicei sale Hope şi chiar participă activ şi convingător la planurile Xenei. Calmează furia şi ura Xenei faţă de cea care îi omorâse fiul. Iar când Ares îşi cere înapoi favorul făcut în „The Debt” şi Xena îşi va pierde viaţa dacă o va ucide pe Hope, Gabrielle face gestul suprem de iubire. Pentru a salva viaţa Xenei sare împreună cu Hope în groapa de foc. Îşi dă viaţa pentru Xena.
Ce urmează apoi poate surprinde sau nu. Când Xena a spus în „One against an army”: „Even in death, Gabrielle, I will never leave you” nu a făcut doar o declaraţie siropoasă de dragoste, ci o promisiune. Pe care face orice să şi-o îndeplinească. Pleacă în lumea de dincolo în căutarea sufletului lui Gabrielle. O Xena îndurerată care ar face orice s-o regăsească. Scena în care îşi arată disperarea pierderii lui Gabrielle înainte de trecerea dincolo este pur şi simplu inegalabilă.